Luscinia luscinia mi-a devenit deja prieten(ă) de nedespărţit. În fiecare noapte, când lucrurile încep să se liniştească, trilurile-i sparg liniştea campusului, trecând prin termopane cu uşurinţa electronului prin cablul de cupru. Scurte, lungi, modulate şi nemodulate, înalte şi medii, privighetoarea de Galgenberg redă unele dintre cele mai dulci sunete pe care le-am auzit vreodată. Şi-a făcut cuib prin tufişurile de la poalele copacilor şi, în timpul zilei, o vezi plimbându-se de colo colo, ciripind, dar mai fără spor. La adăpostul nopţii însă, vocea i se drege şi cântecelul ei de dragoste îşi croieşte drum prin griji şi gânduri negre lasând în urmă un zâmbet tâmp şi-un suflet o ţâr mai liniştit.
marți, noiembrie 28, 2006
luscinia
Luscinia luscinia mi-a devenit deja prieten(ă) de nedespărţit. În fiecare noapte, când lucrurile încep să se liniştească, trilurile-i sparg liniştea campusului, trecând prin termopane cu uşurinţa electronului prin cablul de cupru. Scurte, lungi, modulate şi nemodulate, înalte şi medii, privighetoarea de Galgenberg redă unele dintre cele mai dulci sunete pe care le-am auzit vreodată. Şi-a făcut cuib prin tufişurile de la poalele copacilor şi, în timpul zilei, o vezi plimbându-se de colo colo, ciripind, dar mai fără spor. La adăpostul nopţii însă, vocea i se drege şi cântecelul ei de dragoste îşi croieşte drum prin griji şi gânduri negre lasând în urmă un zâmbet tâmp şi-un suflet o ţâr mai liniştit.
sâmbătă, noiembrie 25, 2006
vineri, noiembrie 24, 2006
marți, noiembrie 21, 2006
Băbuţa spaţială
Nu încetează să mă minuneze ceea ce învăţ. Trimiţi satelitul la 30000 de km altitudine şi când ajunge acolo trebuie sa ai grijă să compensezi deviaţii cauzate de forţe de micronewtoni. Adică trebuie să ai grijă să echilibrezi satelitul după ce musculiţa de oţet şi-a făcut nevoile pe panou’ tău solar. Şi ca să fie totul mai interesant, durata de viaţă a unui satelit nu este calculată după durata de viaţă a componentelor, ci după cât combustibil are. Voyager transmite date şi acum, după 30 de ani de la lansare (rezultatul unei îmbrăţişări între tehnologia spaţială şi nucleară).
duminică, noiembrie 19, 2006
joi, noiembrie 16, 2006
umor negru
True story... Doi finlandezi în Dachau. Nu ştiu nemţeşte şi vor să ajungă să viziteze lagărul de concentrare. Unul dintre ei scoate un pliant şi-l abordează pe primul neamţ respectabil. Deschide pliantul, arată poza lagărului şi întreabă: „Warum?”...
Moise, Iacob si Ingerul (IV)
Rembrandt prezintă această luptă într-un mod cu totul neobişnuit. Cele două figuri ocupă aproape în totalitate pânza. Plasându-le într-un fundal amorf, maestrul le scoate din timp şi spaţiu. Momentul este static, în ciuda a ceea ce ar trebui să reprezinte. Pare că nimic nu s-a întâmplat înainte şi nimic nu se va întâmpla după. O îmbrăţişare eternă.
E suficient să vezi „Orbirea lui Solomon” ca să-ţi dai seama că lui Rembrandt nu-i lipseşte capacitatea de a reprezenta dinamica unei lupte. Îmbrăţişarea statică din „Iacob şi Îngerul” ridică un prim semn de întrebare. Oare chiar este o luptă?
Aripile îngerului se estompează în fundal, iar figura feminină a acestuia transformă încleştarea luptei într-o îmbrăţişare aflată între erotism şi maternalitate. Ochii închişi ai lui Iacob şi poziţia lui îmi aduc aminte de Pieta a lui Michelangelo.
Vechiul Testament povesteşte cum lui Iacob i-a fost zdrobită coapsa. Îngerul lui Rembrandt are mâna stângă peste coapsa lui Iacob. Dar gestul este departe de o lovitură. Mai degrabă e binecuvântarea pe care o cere patriarhul şi în urma căreia Iacob devine Israel, părintele evreilor. Astfel, eroticul îmbrăţişării îşi găseşte o explicaţie în caracterul ei fecundator.
duminică, noiembrie 12, 2006
Moise, Iacob şi îngerul (III)
Tonurile pământii-aride îl contopesc pe Moise cu peisajul Sinaiului. Doar faţa este luminată suficient pentru a putea citi durerea. Moise este omul lui Dumnezeu, iar lipsa de contrast dintre peisaj şi îmbrăcămintea lui sugerează protecţia de care se bucură din partea lui Yahweh. Înainte de a coborî de pe munte, acesta îi spune „Sunt aprins de mânie împotriva lor [evreii idolatrii] şi-i voi zdrobi, iar pe tine te voi face un neam mare”. Îndrăzneala este o calitate apreciată de Dumnezeu. Sub protecţia Domnului, Moise nu-şi pierde individualitatea şi îndrăzneşte să se pună chezaş pentru poporul lui Israel. Fundalul ca de furtună de nisip sugerează prezenţa mâniei lui Dumnezeu. Moise este cel ce se interpune între aceasta şi Israel. Contrastul dintre atenţia pe care o acorda Rembrandt feţei şi lipsa de detalii ce caracterizează restul tabloului, sugerează exact această forţă individuală. Moise este însă şi cel ce pedepseşte: o pedeapsă mult mai blândă decât anihilarea.
joi, noiembrie 09, 2006
Breaking News!!
Danke schoen, Valentin!
miercuri, noiembrie 08, 2006
Moise, Iacob şi îngerul (II)
Ca reacţie la felul în care se vizitează muzeele (cu unitatea de măsură quasiuniversal valabila de picturi/min), în ultima vreme am căpătat un obicei: păstrez o viteză medie de 3 picturi/min până când găsesc ceva care să mă lovească. La o asemenea viteză, lovitura trebuie să fie destul de puternică ca să mă oprească. Dar dacă se întâmplă să mă opresc încerc să descoper ce m-a lovit şi cum, indiferent cât de mult timp mi-ar lua (asta doar în teorie din păcate, în practică timpul este destul de limitat, aşa că după 10 minute, de obicei, trec mai departe, cu promisiunea ca mă voi documenta mai mult din alte surse).
S-a întâmplat la fel cu Rembrandt. Viteză, căldură, aglomeraţie. În sensul „loviturilor” ca cele despre care am vorbit mai sus, m-am învineţit destul de repede şi dureros. Un mic „Chip de Iisus” alăturat unui „Portret de tânăr evreu”, „Tânăra din fereastră” cu chip de copil şi cearcăne de prostituată, „Samson certându-şi socrul”... am trecut cu inima strânsă pe lângă ele păstrând ritmul cu cei din jurul meu.
(va urma)
Moise, Iacob şi îngerul
În ultimii câţiva ani m-am plimbat un pic prin Europa şi nu cred ca a fost oraş in care să ajung şi să nu vizitez cel puţin un muzeu. Am avut ocazia să văd muzee mari, mici şi foarte mici. Am alergat cu sufletul la gură prin British Museum, m-am târât prin Reijksmuseum şi m-am înghesuit la Van Gogh Museum în Amsterdam. Am mers in Muzeul de Artă Modernă din Antwerp şi la MUMOK-ul vienez. Am văzut Musea Capitolina în Roma şi Pergamon-ul din Berlin. Lista poate continua pe încă jumătate de pagină, dar cam degeaba. E destul de greu să treci printr-un muzeu fără să rămai cu nimic din acea experienţă. Viteza cu care le-am bifat, însă, transformă muzeele în experienţe de aceeaşi profunzime intelectuală ca un episod din Bugs Bunny în care fondul muzical este asigurat de Rossini.
Am vizitat însă şi muzee şi expoziţii în care curatorii au demonstrat ca nu sunt simpli funcţionari. Muzeul Terorii din Budapesta este unul dintre ele. Într-un mediu în care interacţiunea cu exponatele este ideea centrala am „zgâriat” suprafaţa a ceea ce a fost „Securitatea” ungară. A fost suficient să mă facă să tremur. În MUMOK am avut ocazia să văd o expoziţie în care curatorul (al carui nume ignoranţa nu mă lasă să mi-l amintesc) a ales exponatele după criterii pur subiective. Niciodata arta modernă nu a avut un impact mai mare asupra mea.
(va urma)