Am traversat graniţa cu România. Şi totul e la fel. Mi-aş fi dorit poate un tren un pic mai curat, dar, cum nu am platit nimic deşi Interrailul nu e valabil în ţara de baştină, nu pot să mă plâng. Nu mă încearcă nici o dezamăgire, nici o frustare, nici un gust amar, dar cred că e doar o chestiune de timp.
luni, iunie 25, 2007
drumul spre casă
pe rin în sus
Şi recunosc, lumina blândă a apusului şi Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Re Major – op. 61 al lui Beethoven au contribuit la efectul pe care imaginile ce mi se desfăşurau în faţa ochilor l-au avut asupra mea. Dar, când aluneci pe malurile unui râu încăpăţânat sa treacă printre munţi fără să cedeze un milimetru în lăţime, când vezi barjele pline urcând şi coborând fără oprire într-un dans al bunăstării, când la fiecare cotitură a Rhinului te întâmpină o nouă fortăreaţă, într-un nou stil, care în ciuda celor sute de ani pe care le poartă te îmbie să o vizitezi aşteptându-te cu lumini în ferestre, când pe fiecare pantă viile se luptă cu pădurile într-o încleştare a frumuseţii disciplinate cu cea neîmblânzită, când fiecare sătuc te uimeşte cu propria versiune asupra arhitecturii bisericeşti, parcă concertul lui Beethoven nu face decât să-ţi redea sunetul locurilor, iar lumina apusului să-ţi confirme că binecuvântările divine şi-au găsit, odată cu râul, sălaş printre crestele munţilor.
*photo: http://www.mikejs.com/photos/2002_ger.html
sfumatto
Cu siguranţă m-am schimbat. Dacă în bine sau în rău, nu sunt încă în măsură să decid. Ce pot spune însă, e că mi s-au deschis ochii, nu atât asupra lumii, cât asupra mea. Am poate aceeaşi oroare de a lua decizii. Am aceeaşi teamă de necunoscutul ce mi se întinde în faţa ochilor. Şi aceeaşi teamă că-i voi dezamăgi pe cei din jurul meu. Dar încep să întrevăd, ca în sfumatto-ul cu care Leonardo învăluie zâmbetul Mona Lisei, ceea ce vreau. Ştiu că poate e cam târziu pentru asta. Dar aşa sunt eu... un pic întârziat.
globetrotter
Toată lumea îi admiră pe globetrotteri. Sunt aproape inutili societăţii şi totuşi toată lumea îi admiră. Mai scriu o carte mai căştigă un ban, mai fac rost de un sponsor... Dar ce lasă în urmă? Mai nimic. Îşi poartă paşii pe tot globul şi nu lasă nici o urmă. Talking about stealth...