totul e de vanzare

dream on

RusPutin V

Odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, lumea a fost împărţită în sfere de influenţă. Această împărţire a însemnat totodată şi sfârşitul conceptului de balanţă a puterilor, cel puţin în forma în care a fost perceput începând cu Congresul de la Viena. Căderea comunismului la începutul anilor 90 a produs o schimbare uriaşă, permiţând Statelor Unite sa monopolizeze scena politică internaţională. Timp de 10 ani, o serie de drame au avut SUA drept protagosniste, alături de diverşi guest stars cu pretenţii mai mari sau mai mici, dar niciodată pe măsura actorului principal.

Noul mileniu a adus noutăţi în această privinţă. China şi India se evidenţiază din ce în ce mai mult pe plan economic, ştiinţific şi militar. Uniunea Europeană rămâne în urmă încercând să-şi rezolve problemele administrative, iar Rusia, cu Putin la cârmă, revine în forţă.

Nu înţeleg foarte bine care ar fi diferenţa dintre multipolaritate şi balanţa puterilor. Cei doi termeni îmi par a diferi doar prin nuanţă: „multipolaritatea” sugerând un echilibru... pozitiv (având baze economice şi sociale), pe când „balanţa puterilor” defineşte un echilibru negativ (rezultat ca urmare a unor înţelegeri mai mult sau mai puţin tacite în ceea ce priveşte neagresivitatea).

Pentru Rusia de azi, termenul de „balanţă de puteri” pare că se aplică mai bine pentru politica internaţională. Demonstraţii de forţă, economică şi militară, sunt astfel necesare pentru a induce teama şi respectul. Criza provocată de oprirea conductelor spre Europa (sub pretextul pedepsirii Ucrainei sau Belarusului) a arătat dependenţa Uniunii de resursele ruse. Pe plan militar, proiectul american de instalare a sistemelor de scut antirachetă în Europa de Est a fost urmat la scurtă vreme de anunţul conform căruia Rusia deţine rachete a căror traiectorie nu poate fi prezisă.

Aş fi vrut să pot trage o concluzie, să pot anticipa ce se va întâmpla cu RusPutin. Nu pot face asta. Nimeni nu pare să-l creadă pe Putin când spune că se va retrage la sfârşitul mandatului şi că va respecta Constituţia actuală, mai ales că nimeni nu s-ar supăra dacă ar continua. Eu zic totuşi că se va retrage. Poate doar în umbră, deşi oricine ştie că nu prea există o umbră a ţarului. Cu Putin, Rusia a revenit în prim-plan. Încet, încet îşi crează o identitate la nivel internaţional, iar democraţia, în felul în care ea poate fi definită de ruşi, începe să capete contur. Mâna cu ochi albaştri a avut un rol semnificativ pentru asta, iar dacă se va retrage în plină putere, va deschide cu siguranţă cartea de istorie a Rusiei postcomuniste.

-zi end-

RusPutin IV

Dacă la masa săracilor Putin oferă batiste, consolări şi încurajări gratis, la masa bogaţilor locul se cumpără în petrodolari. Rusia deţine 20% din producţia mondială de petrol şi gaze naturale. Ambele resurse se găsesc în cantităţi suficiente pentru a susţine economia rusă multă vreme de aici încolo, mai ales că pentru majoritatea Europei, de la ruşi vine gazul şi petrolul.

Cu sa fără plagiat, la partea practică Vladimir chiar pare să fie doctor în managementul resurselor strategice. Uniunea Europeană a simţit fiorii reci ai nesiguranţei când conductele de gaz s-au oprit mai întâi la intrarea în Ucraina şi apoi la intrarea în Belarus. Profitul pe care Rusia l-a recuperat ca urmare a începerii practicării preţurilor de piaţă pentru Ucraina şi Belarus sunt mici în comparaţie cu boost-ul pe care primit în ceea ce priveşte imaginea pe scena internaţională.

În 1999, petrolul şi gazele nu prea mai aveau valoare. La 11$, petrolul nu mai însemna aproape nimic pentru economia Rusiei. După 8 ani, preţul petrolului a crescut de mai bine de şapte ori. Iar Rusia se întoarce la viaţă.

Am vorbit mai devreme despre o posibilă strategie a lui Vladimir Vladimirovici de a atrage de partea sa toţi anti-americanii şi „nealiniaţii” în perspectiva unei puteri sporite în cadrul organizaţiilor internaţionale. În Orientul Mijlociu însă, această strategie are şi un alt rol/rezultat. Menţinerea tensiunilor în zonă păstrează preţul ţiţeiului la valori ridicate. Rusia este singura ţară din Grupul celor 8 pentru care un preţ ridicat al ţiţeiului aduce beneficii (şi încă ce beneficii..). Coada diavolului vârâtă în Orientul mijlociu e alb-albastru-roşie.

-va urma-

*foto: BBC News

RusPutin III

Kissinger vorbeşte mereu despre necesitatea legitimării politicii internaţionale. Fie că este vorba despre raison d’etat şi balanţa puterilor sau despre răspândirea democraţiei, politica internaţională trebuie să aibă legitimitate – în primul rând în faţa poporului în numele căruia este aplicată şi apoi în faţa celorlaţi jucători. Rusia şi-a justificat politica internaţională, până la Lenin şi poate Stalin prin autoasumarea unei meniri mesianice. În a doua jumătate a secolului XX, Rusia se resemnează şi se retrage în spatele unei politici extreme ce sugerează o acută lipsă de securitate.

Venirea lui Putin la putere schimbă tonul diplomaţiei ruse. Pentru mine, scopul imediat este evident: răsturnarea uni-polarismului american. Dar, ca într-o partidă de biliard, nu e suficient să pui bilele în buzunarul care trebuie, ci trebuie să te gândeşti cum laşi bila albă pe masă, astfel ca următoarea lovitură să fie tot dintr-o poziţie favorabilă. Cu creşterea Chinei şi a Indiei, uni-polarismul american este serios ameninţat. Poate va dura încă mai bine de 10 ani, dar sunt convins că multipolaritatea va începe să-şi spună cuvântul.

Politica dusă de Putin este legitimată de urmărirea multipolarităţii şi primeşte astfel susţinere atât pe plan intern cât şi internaţional. Rusia va sta la masa celor mari alături de SUA, China, India şi de etern în căutarea unei identităţi, UE. În toate discursurile/interviurile, Putin discută despre legea internaţională şi despre ONU ca despre nişte autorităţi atotputernice în ceea ce priveşte politica internaţională. Nu e de mirare un astfel de discurs. Se vorbeşte destul de mult despre mişcarea nealiniaţilor din ONU. Ce influenţă ar avea Rusia la nivel internaţional dacă „nealiniaţii” s-ar... alinia la poziţia Rusiei? Imaginea SUA în lume este din ce în ce mai şifonată. India se încăpăţânează să rămână un actor local, iar China, în ciuda puterii economice şi militare, nu prea oferă siguranţă mai departe de sud-estul Asiei. Rusia rămâne umărul pe care să plângă tot dictatorul neînţeles şi tot musulmanul discriminat. Vladimir Vladimirovici stie asta, iar PR-ul lui face tot posibilul ca situatia sa nu se schimbe si prietenii Rusiei sa se inmulteasca.

-va urma-

* foto: UNDPI si krlphotography.typepad.com

RusPutin II

Popularitatea lui Putin nu se opreşte la graniţele Rusiei*. Binecunoscute sunt relaţiile de „pace şi prietenie” cu fostul cancelar german, cu încă actualul Chirac şi chiar cu eternul şi fascinantul Bush Jr. Scrisori de dragoste reciprocă se schimbă regulat între Teheran şi Kremlin, iar, după alegerile din Palestina, Hamas şi-a găsit primul sprijin internaţional în persoana băiatului cu ochi albaştri. În discursurile/interviurile prezidenţiale, cuvântul „partener” se găseşte atât lângă SUA, cât şi lângă Coreea de Nord.

Pe lângă (semi)Tufişul american, Vladimir pare, la nivel internaţional, băiatul bun. Construieşte Rusia centrala nucleară iraniană de la Busherhr, dar totul se face sub atenta supraveghere a experţilor IAEA şi fără să încalce nici o prevedere ONU. Intervenţia americană în Iraq se dovedeşte o catastrofă, iar Rusia a prezis de multă vreme un astfel de rezultat. În Liban, după scurtul război dintre Israel şi Hezbollach, Rusia a trimis trupe de genişti de naţionalitate cecenă şi religie musulmană, având un dublu bonus de PR (nu doar că sunt musulmani, dar sunt şi ceceni – Mama Rusie are încredere în rebelii fii ceceni). Afganistanul, veche problemă sovietică, a fost lăsat pe mâna SUA dupa 9/11, după ce Putin e primul şef de stat ce-şi exprimă compasiunea pentru poporul american (nu ştiu de ce, dar mâna liberă pe care le-a oferit-o americanilor în afganistan, seamănă mai degrabă cu o mână trimisă la fript – „noi ne-am fript, acu’ e şi rândul vostru”).

Rusia lui Putin câştigă teren la nivel internaţional. Şi o face foarte bine şi repede. Extinderea influenţei ruse se face mai degrabă spre Asia de vest, unde raporturile bune cu toate naţiunile arabe se întăresc pe contract ce se semnează. În est însă, Rusia se confruntă cu o ameninţare veche. Influenţa Chinei asupra regiunilor din extremul siberian se resimte mult mai mult decât influenţa Moscovei. Şi Beijingul nu influenţează gratis: Siberia de dincolo de Baikal are resursele şi spaţiul de care Republica Populară are atâta nevoie.

-va urma-
* harta Rusiei - http://www.map-of-russia.org/

RusPutin

„Diplomaţia” lui Kissinger se deschide cu un capitol despre noua ordine mondială. Nu trebuie să fii expert în relaţii internaţionale ca să-ţi dai seama că orice ţine de ordinea mondială, veche sau nouă, trebuie să aibă legătură şi cu Rusia. În 1994, când a fost publicată cartea, Rusia, sub ţarul Elţin, era în plină cădere. Şi a continuat să cadă până pe la începutul lui 2000. Crima organizată, corupţia şi inflaţia atingea deja cote de ţară bananieră.

Kissinger sugera necesitatea redefinirii identităţii Rusiei, şi poate o părăsire a estului european (atras de NATO şi UE) şi orientarea spre Asia. Rusia lui Elţin părea că se dizolvă. Nu se putea vorbi despre căutarea unei noi identităţi atât timp cât nu prea mai exista ceva care să-şi asume această identitate. Iar la nivel internaţional, Rusia se transforma încet, într-un reflex al Războiului Rece.

Ultima zi a lui 1999 găseşte Kremlinul într-o neaşteptată fierbere şi, surprinzător, cauza nu e cina de revelion. Puişor de KGB, Vladimir Vladimirovici Putin preia frâiele Mamei Rusii din mâinile unui Elţin îmbibat în alcool şi cu un record Guiness ca cea mai spitalizată persoană politică. Schimbarea prefixului de mileniu aduce cu sine şi o schimbare hotărâtoare în istoria Rusiei (pseudo)post-comuniste.

Vladimir Vladimirovici este departe de imaginea democraţiei şi a capitalismului. Despre viaţa lui înainte de a deveni preşedinte nu se ştiu foarte multe lucruri. De la 17 ani s-a aflat pe băncile KGB-ului, perfecţionându-se şi răsperfecţionându-se. Singura sa misiune externă se pare că a fost prin Dresda. La scurt timp s-a întors în patria mumă, fiind printre ultimii care au părăsit corabia KGB-istă după căderea comunismului. Câteva momente delicate au reuşit să răzbată în public. O frauda de 95 de milioane de dolari cu minereu neferos în natalul Sankt Petersburg şi 20 de pagini plagiate pentru doctoratul său privind managementul resurselor strategice. Ţinând cont de Rusia din acea vreme, aş putea zice că Vovochka a fost chiar cuminte.

Nu e uşor să fi preşedinte de Soviete. Iar problemele şi gafele, mai mult, mai puţin şi foarte serioase s-au cam ţinut scai de Putin.Începând cu războiul din Cecenia, continuând cu cei 118 marinari de pe Kursk, atacul cu gaz paralizant asupra teroriştilor şi ostaticilor din teatrul Nord Ost şi (nu chiar) sfârşind cu asediul de la şcoala din Beslan * (186 de victime, majoritatea elevi). Dacă în Vest oricare din aceste evenimente ar fi dus la prăbuşirea guvernului, Vlad n-a avut parte decât de o uşoară scădere a popularităţii. Ok, ok! Vlad controlează destul de bine media. Dar totuşi, popularitatea nu i-a scăzut niciodată sub 65%.

De ce Putin popular? Pentru că de când a ajuns la putere, politica i-a fost, în mare, destul de coerentă. Democraţia nu s-a aflat niciodată în aceeaşi propoziţie cu Rusia. Nici măcar în acelaşi paragraf. Poate doar în cele cu alură de SF. Astfel că gafele şi lipsa libertăţii presei (motor al democraţiei) nu prea a afectat publicul rus. De când cu Putin însă, clasa medie a cunoscut o creştere continuă, inflaţia a scăzut la o singură cifră şi securitatea personală se găseşte din nou la limite normale. Proiecte în educaţie, sănătate şi infrastructură se află în curs de implementare. Bani pentru ele? Doar vorbim de Rusia... Petrol şi gaze. Renaţionalizarea principalelor companii** din domeniu a adus suficiente resurse pentru proiectele guvernamentale. Criticată dur, campania de naţionalizare n-a făcut decât să recupereze pierderile din perioada Elţin. Rusul e obişnuit de multă vreme cu puterea absolută a ţarului/statului. Astfel că tătuca Putin nu a făcut decât ceea ce majoritatea populaţiei vedea ca drept.

-va urma-

* foto http://www.warnews.it/index.php/content/view/1155/37/ ,via Wikipedia

**Yukos, CEO Mihail Hodorkovsky, e doar una din victimele nationalizarii

aurora

Inca o noapte de arta moderna pe cerul nordului. Cred ca sunt dependent deja...

2007-03-16, aurora

de vis

Săptămâna trecută am văzut pentru prima dată American Beauty. Mi-a rămas în minte monologul lui Lester din final, continuând-ul pe Ricky: „...there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday.”

La nici două zile după ce am văzut filmul, am pornit spre Norvegia, într-o călătorie ce mi-a adus aminte de cuvintele astea fără încetare. Îmi lipseşte talentul de a exprima în cuvinte ceea ce am văzut. Iar fotografiile pe care le-am făcut nu surprind nici a mia parte din frumuseţea fiordurilor. Pur şi simplu eşti copleşit de frumuseţe. Vezi munţii ieşind din ceaţa mării în lumina apusului şi inima începe să bată nebuneşte, mai ceva decât după un shot de adrenalină. Reflexii fantomatice ale colţilor de stâncă în apele reci, limpezi, nemişcate pe lângă care alergi în legănatul maşinii, aproape adormit, te cheamă ca muzica sirenelor. Te chemă să aştepţi clipocitul vreunui înger coborând din vârful muntelui să se îmbăieze în apa de gheaţă. Şi îngerul o sa vina cu siguranţă: locul e atât de pur încât nu poate să nu fie vizitat de îngeri.

Şi ca totul să fie perfect, aseară am văzut prima auroră adevărată. Un spectacol incredibil cu lumini jucându-se deasupra capului meu, alergându-se una pe cealaltă, învârtinduse într-o spirală cât tot cerul, curgând spre pământ şi dispărând fără urmă. Nu degeaba cred nordicii că aurorele sunt valkyrii fugărindu-se.

Cu un mare zâmbet mă opresc aici. Trei zile de vis.

Fjords

aurora

de gheaţă

La 30 km de Kiruna se ridică templul agroturismului nordic sub forma Hotelului de Gheaţă.

Icehotelul este o afacere model. Deşi o noapte petrecută în hotel te uşurează de câteva sute de euro, beneficiezi de tot ceea ce înseamnă experienţă nordică: curse cu motoskiurile, plimbări cu sania trasă de câini, ski fond în mijlocul lacului îngheţat, pescuit la copcă, fripturi de ren ca la saami acasă.

Hotelul în sine este o micuţă bijuterie. O mână (sau mai multe) de artist au profitat de maleabilitatea gheţii, tăind bănci, coloane, altare şi sculpturi. Pe ici pe colo, modele florale sunt încastrate în blocurile de gheaţă. Anul acesta, lângă hotel s-a construit şi o capelă de gheaţă.

M-am tot învârtit prin perimetrul Icehotelului, dar tot timpul m-am simţit înconjurat de comercialism şi artificialitate. Singurul moment cu adevărat impresionant a fost când am ajuns în mijlocul lacului, cu zeci de kilometri de gheaţă întinzându-se în faţa mea. Chiar şi atunci, zgomotul motoarelor de motoski m-au readus destul de repede cu picioarele pe pământ. Afacerile sunt afaceri. Mai ales când sunt de gheaţă.

ascensor suedez

Iata ce gasesti intr-un ascensor suedez caruia din motive de economie ii lipseste usa interioara

ESRANGE

Am avut un field trip la ESRANGE, o staţie europeană de lansare a rachetelor, aflată la vreo 40 de km de Kiruna. Acum 40 de ani, când europenii s-au gândit că le-ar prinde bine o bază de lansare, au ales Kiruna pe motiv că se află în mijlocul aurorelor, şi – o realitate socială crudă – se află în mijlocul nicăieriului. 200 de oameni răspândiţi pe o suprafaţă cât Dobrogea, e destul de trist.

Lansarea sateliţilor pe orbită e o chestiune costisitoare. Fiecare (euro)cent e cântărit, analizat şi testat la sânge. Financiar şi inginereşte vorbind, nu e eficient să lansezi sateliţi din altă parte decât din regiunea Ecuatorului (+/-10 grade). Aceeaşi rachetă poate transporta o încărcătură cu 30% mai mare dacă e lansată pe linia Ecuatorului decât dacă e lansată pe paralela de 45 de grade. Motivul este destul de clar: Pământul se roteşte la Ecuator cu o viteză de 450 m/s, ce se adaugă vitezei rachetei, permiţând atingerea vitezei de fugă (viteza necesară unui obiect pentru a ajunge pe orbită în jurul pământului) de 7.8 km/s mai uşor şi mai ieftin decât oriunde în altă parte pe glob. Prin acest scurt intermezzo voiam să ilustrez aparenta lipsă de utilitate a ESRANGE. Cele 500 de rachete ce au părăsit ESRANGE în ultimii 40 de ani, dovedesc contrariul. Toate acestea fac parte din categoria „sounding rocket”: rachete cu încărcătură experimentală, ce ajung la 700 km altitudine, şi se întorc pe Pământ, fără să ajungă pe orbită. Plusurile sunt atât financiare (rachetele de acest fel sunt mult mai ieftine decât, să zicem, un zbor cu shuttle-ul american) cât şi ştiinţifice (Staţia Spaţială Internaţională e situată la vreo 250 de km altitudine, shuttle-ul putând ajunge până pe la vreo 400 km). Un proiect vechi al celor de la ESRANGE este să lanseze sateliţi pe orbite polare (de la Nord la Sud, pe deasupra polilor). Mai nou, se preconizează o colaborare cu Virgin pentru turism spaţial.

Filmuleţul de mai jos e o înregistrare NASA asemănătoare cu ce am văzut la ESRANGE. De remarcat, spre sfârşit se observă clar curbura orizontului terestru.