Se afișează postările cu eticheta de caelum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de caelum. Afișați toate postările

marți, aprilie 17, 2007

size that matters...



p.s. Hubble Ultra Deep Field e rezultatul a 800 de expuneri in timpul a 400 de orbite in jurul Pamantului

best hubble photos

4 din cele mai bune imagini surprinse de Hubble Space Telescope.

4. The Cat's Eye Nebula, one of the first planetary nebulae discovered, also has one of the most complex forms known to this kind of nebula. Eleven rings, or shells, of gas make up the Cat's Eye.

3. The Ant nebula is a cloud of gas and dust in the Milky Way Galaxy, 3000 - 6000 light years from Earth.

2. The "hood" around Eskimo nebula is a ring of comet-shaped objects flying away from a dying star.

1. Sombrero Galaxy: A brilliant white core is encircled by thick dust lanes in this spiral galaxy, seen edge-on. The galaxy is 50,000 light-years across, 800 billion suns and 28 million light years from Earth.

photos: hubblesite.org

sâmbătă, martie 17, 2007

aurora

Inca o noapte de arta moderna pe cerul nordului. Cred ca sunt dependent deja...
2007-03-16, aurora

marți, martie 13, 2007

de vis

Săptămâna trecută am văzut pentru prima dată American Beauty. Mi-a rămas în minte monologul lui Lester din final, continuând-ul pe Ricky: „...there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday.”

La nici două zile după ce am văzut filmul, am pornit spre Norvegia, într-o călătorie ce mi-a adus aminte de cuvintele astea fără încetare. Îmi lipseşte talentul de a exprima în cuvinte ceea ce am văzut. Iar fotografiile pe care le-am făcut nu surprind nici a mia parte din frumuseţea fiordurilor. Pur şi simplu eşti copleşit de frumuseţe. Vezi munţii ieşind din ceaţa mării în lumina apusului şi inima începe să bată nebuneşte, mai ceva decât după un shot de adrenalină. Reflexii fantomatice ale colţilor de stâncă în apele reci, limpezi, nemişcate pe lângă care alergi în legănatul maşinii, aproape adormit, te cheamă ca muzica sirenelor. Te chemă să aştepţi clipocitul vreunui înger coborând din vârful muntelui să se îmbăieze în apa de gheaţă. Şi îngerul o sa vina cu siguranţă: locul e atât de pur încât nu poate să nu fie vizitat de îngeri.

Şi ca totul să fie perfect, aseară am văzut prima auroră adevărată. Un spectacol incredibil cu lumini jucându-se deasupra capului meu, alergându-se una pe cealaltă, învârtinduse într-o spirală cât tot cerul, curgând spre pământ şi dispărând fără urmă. Nu degeaba cred nordicii că aurorele sunt valkyrii fugărindu-se.

Cu un mare zâmbet mă opresc aici. Trei zile de vis.



Fjords


aurora

sâmbătă, martie 03, 2007

ESRANGE

Am avut un field trip la ESRANGE, o staţie europeană de lansare a rachetelor, aflată la vreo 40 de km de Kiruna. Acum 40 de ani, când europenii s-au gândit că le-ar prinde bine o bază de lansare, au ales Kiruna pe motiv că se află în mijlocul aurorelor, şi – o realitate socială crudă – se află în mijlocul nicăieriului. 200 de oameni răspândiţi pe o suprafaţă cât Dobrogea, e destul de trist.

Lansarea sateliţilor pe orbită e o chestiune costisitoare. Fiecare (euro)cent e cântărit, analizat şi testat la sânge. Financiar şi inginereşte vorbind, nu e eficient să lansezi sateliţi din altă parte decât din regiunea Ecuatorului (+/-10 grade). Aceeaşi rachetă poate transporta o încărcătură cu 30% mai mare dacă e lansată pe linia Ecuatorului decât dacă e lansată pe paralela de 45 de grade. Motivul este destul de clar: Pământul se roteşte la Ecuator cu o viteză de 450 m/s, ce se adaugă vitezei rachetei, permiţând atingerea vitezei de fugă (viteza necesară unui obiect pentru a ajunge pe orbită în jurul pământului) de 7.8 km/s mai uşor şi mai ieftin decât oriunde în altă parte pe glob. Prin acest scurt intermezzo voiam să ilustrez aparenta lipsă de utilitate a ESRANGE. Cele 500 de rachete ce au părăsit ESRANGE în ultimii 40 de ani, dovedesc contrariul. Toate acestea fac parte din categoria „sounding rocket”: rachete cu încărcătură experimentală, ce ajung la 700 km altitudine, şi se întorc pe Pământ, fără să ajungă pe orbită. Plusurile sunt atât financiare (rachetele de acest fel sunt mult mai ieftine decât, să zicem, un zbor cu shuttle-ul american) cât şi ştiinţifice (Staţia Spaţială Internaţională e situată la vreo 250 de km altitudine, shuttle-ul putând ajunge până pe la vreo 400 km). Un proiect vechi al celor de la ESRANGE este să lanseze sateliţi pe orbite polare (de la Nord la Sud, pe deasupra polilor). Mai nou, se preconizează o colaborare cu Virgin pentru turism spaţial.

Filmuleţul de mai jos e o înregistrare NASA asemănătoare cu ce am văzut la ESRANGE. De remarcat, spre sfârşit se observă clar curbura orizontului terestru.

sâmbătă, februarie 10, 2007

tehnologie

"Helical antennas are best suited for animal tracking and space communication."

vineri, februarie 09, 2007

nu s-a terminat, dar...

După mai bine de trei luni de lucru, puiul nostru de satelit, micuţul CanSat MacJyz a ieşit în lume. Cu capul sus. Am trei săptămâni cu o medie de 12 ore pe zi de calculator şi maxim 5 ore de somn. Am picat un examen, am luat unul, aştept rezultatele la două. După două zile în care moralul mi-a fost la nivelul genunchiului de furnică şi o noapte nedormită, am prezentat CanSatul. Pentru cei mai ingineri, pregătesc un post mai detaliat. Până atunci, rezultatul ultimei săptămâni, MacJyz – The WebPage cu date live, de la prezentare. Back on track...


P.S. Nu poti sa nu recunosti mana lui Marius... Thanks Bro!

marți, noiembrie 21, 2006

Băbuţa spaţială

Space Dynamics. O respectabilă doamnă, a cărei activitate în domeniul tehnicii spaţiale a început înainte ca Gagarin să-şi umple pieptul de medalii ne va povesti despre controlul poziţiei sateliţilor timp de trei săptămâni. Pe lânga faptul că bunicuţa de un metru 60 si 60 de kilograme pune la respect toata catedra de Space Science, partea de curs pe care ne-o predă este cea mai dificilă (şi pentru că ne plac sporturile extreme, slide-urile sunt în germană).
Nu încetează să mă minuneze ceea ce învăţ. Trimiţi satelitul la 30000 de km altitudine şi când ajunge acolo trebuie sa ai grijă să compensezi deviaţii cauzate de forţe de micronewtoni. Adică trebuie să ai grijă să echilibrezi satelitul după ce musculiţa de oţet şi-a făcut nevoile pe panou’ tău solar. Şi ca să fie totul mai interesant, durata de viaţă a unui satelit nu este calculată după durata de viaţă a componentelor, ci după cât combustibil are. Voyager transmite date şi acum, după 30 de ani de la lansare (rezultatul unei îmbrăţişări între tehnologia spaţială şi nucleară).

marți, octombrie 17, 2006

rocket science

A inceput scoala. Pe bune. Mi-am dat seama de asta in momentul in care am vrut sa-mi iau obisnuita cafea de la ora 10:30. In cafetteria nu aveai loc sa te asezi la nici una dintre cele 30-40 de mese, iar pe langa automatul de cafea se invarteau cel putin vreo zece studenti adormiti. Campusul a prins viata si la fel s-a intamplat si cu cursurile noastre.

Am avut azi primul curs de Space Dynamics. E sustinut de doi tipi, fiecare cu cariere strong in industria spatiala asa ca e de asteptat sa fie cel putin bun. Inceputul a fost mai mult decat promitator. Trei ore si jumatate, cu o pauza de 15 minute au zburat pur si simplu. Daca mai aveam dubii legate de venirea mea aici, acestea s-au spulberat. Asta vreau sa fac. Poate un pic mai mult daca reusesc sa-mi iau licenta de pilot si parasutism.

Tehnologia spatiala este ceva ce frizeaza paradoxul. De exemplu, satelitii de telecomunicatie ce geostationeaza la 35000 km altitudine ocupa un spatiu in care inghesuiala devine de nesuportat. Este nevoie sa se elimine satelitii mai vechi pentru a face loc altora noi. In spatiu nu mai e spatiu! Apoi precizia cu care se lucreaza este... "astronomica". Oglinzile lui Hubble - bunicutul telescop spatial - au avut nevoie de o precizie in slefuire comparabila cu slefuirea unui lac inghetat cu suprafata de 80km2 la o inaltime relativa maxima de un micron (nu prea le-a iesit din prima, dar s-au descurcat pana la urma). Daca asta pare un caz particular, sa trecem la un domeniu mai familiar mie (si automatistilor in general). Pozitionarea unui satelit trebuie controlata astfel incat sa se atinga o precizie de 0,0003 grade. Din aceasta cauza, tot pentru Hubble, este necesara compensarea diferentei dintre fortele de gravitatie ce actioneaza la capetele lui (Hubble e lung de approx 5 m!).

O alta realizare incredibila este epopeea lui SOHO. Acesta este un satelit ce studiaza vantul solar undeva la 1,5 milioane de km intre Pamant si Soare. La un moment dat a fost pierduta legatura de comunicatie si nu s-a mai stiut nimic despre el, considerandu-se incheiata existenta lui dintr-un punct de vedere strict utilitarist. Dupa doi ani SOHO a fost regasit (acul in carul cu fan capata o noua perspectiva). Dupa ce i s-a determinat pozitia s-a reusit reactivarea lui ("it was kicked back to life"). In 2006 a implinit 10 ani de activitate, desi initial i se estima o durata de viata de maximum 2 ani.

Inchei postul cu una din fotografiile pe care SOHO le-a intors de curand. Cum ar spune americanul: "I love this game!"