de vis

Săptămâna trecută am văzut pentru prima dată American Beauty. Mi-a rămas în minte monologul lui Lester din final, continuând-ul pe Ricky: „...there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life... You have no idea what I'm talking about, I'm sure. But don't worry... you will someday.”

La nici două zile după ce am văzut filmul, am pornit spre Norvegia, într-o călătorie ce mi-a adus aminte de cuvintele astea fără încetare. Îmi lipseşte talentul de a exprima în cuvinte ceea ce am văzut. Iar fotografiile pe care le-am făcut nu surprind nici a mia parte din frumuseţea fiordurilor. Pur şi simplu eşti copleşit de frumuseţe. Vezi munţii ieşind din ceaţa mării în lumina apusului şi inima începe să bată nebuneşte, mai ceva decât după un shot de adrenalină. Reflexii fantomatice ale colţilor de stâncă în apele reci, limpezi, nemişcate pe lângă care alergi în legănatul maşinii, aproape adormit, te cheamă ca muzica sirenelor. Te chemă să aştepţi clipocitul vreunui înger coborând din vârful muntelui să se îmbăieze în apa de gheaţă. Şi îngerul o sa vina cu siguranţă: locul e atât de pur încât nu poate să nu fie vizitat de îngeri.

Şi ca totul să fie perfect, aseară am văzut prima auroră adevărată. Un spectacol incredibil cu lumini jucându-se deasupra capului meu, alergându-se una pe cealaltă, învârtinduse într-o spirală cât tot cerul, curgând spre pământ şi dispărând fără urmă. Nu degeaba cred nordicii că aurorele sunt valkyrii fugărindu-se.

Cu un mare zâmbet mă opresc aici. Trei zile de vis.

Fjords

aurora