Cele trei înmormântări...

Melquiades Estrada e unul din milioanele de mexicani ce îşi caută norocul în State. Găseşte însă un glonţ şi o aventură post-mortem finalizată de trei ori.

Numele lui Tommy Lee Jones nu mi-a atras prea tare atenţia. Despre film auzisem doar că ar fi bun şi ca ar merita. Aşa că am purces la vizionare fără prea mult elan, pregătit să omor plictiseala Kirunei cu un film uşurel. Surpriza a fost însă mare.

Jones, de obicei tipul disciplinat, bărbierit, cu legea de partea sa (The Fugitive, Natural Born Killers, Man In Black...) apare aici ca un veritabil cowboy. La fiecare prim-plan îi simţi parcă mirosul de văcar, de piele arsa, de praf şi whisky ieftin. Personajul lui, Pete Parkins, pare coborât din Mioriţa noastră. Şi povestea împleteşte în aşa fel moartea cu viaţa încât chiar te-aştepţi ca la final s-apară şi măicuţa cu brâul de lână.

Poveştile în care nu poţi face delimitarea între bine şi rău se află la limita absurdului. Suntem atât de decişi în a face distincţia între bine şi rău încât filtrăm tot ceea ce ar putea afecta această distincţie. Filmul ăsta, la fel ca animaţiile lui Miyazaki, nu te lasă să să tragi linii. Te plimbă de o parte şi de alta, aducându-ţi aminte că sufletele oamenilor sunt departe de orice judecată. Jones (la primul lung-metraj ca regizor) aduce absurdul pe ecran într-un mod aproape suprarealist. Scena cu Parkins dându-i foc lui Melquiades pentru a-l scăpa de furnici sau cu pianul dezacordat în barul mexican te lasă fără replică.