corbul

"Corbul" lui Poe, Willem Dafoe si "Cabinetul Dr. Caligari". Dark of mood.

kiruna

... sau Paradisul Alb, sau Oraşul de Nicăieri, sau Oraşul Celor O Mie De Culori De Cer. O medie de temperatură de -20 de grade, cu zăpada acoperind totul în jur şi un soare leneş ce nu vrea să părăsească linia orizontului sudic fac din Kiruna un loc exotic. La 17000 de locuitori, aproape toate instituţiile private şi publice sunt articulate hotărât: există barul din Kiruna, pubul din Kiruna, cafeneaua din Kiruna, biblioteca, banca, clubul, ş.a.m.d.

„Hambarul” nostru se află la vreo 15 minute de centrul oraşului. Încă 20 de minute de acolo, şi te afli deja în inima câmpului. Sau a pădurii. Sau a lacului îngheţat. Stau la etajul unu al caminului din Skyttegatan 20B, cu un neamţ, un francez, o franţuzoaică şi un chinez. Pe undeva pe la capăt de coridor se pare că mai există un srilankez, tot spacemaster.

Învăţăm în Space Campus, aflat undeva la 8 kilometri de oraş, lângă Institutul Suedez de Cercetări Spaţiale, în mijlocul pădurii. Odată cu sosirea noastră, s-a triplat numărul de studenţi din campus, aşa că ne simţim privilegiaţi şi oarecum stăpâni ai locului, toate facilităţile campusului şi institutului fiind la dispoziţia noastră şi a profesorilor/angajaţilor. Peste tot prin campus vezi machete de sateliţi sau de rachete şi tot felul de obiecte de artă modernă cu substrat ingineresc.

În săptămâna petrecută aici am observat că Suedia e o ţară costisitoare, dar care nu dezamăgeşte. Plăteşti mai mult, dar nu degeaba. Oamenii pot fi reci, dar sunt extrem de calmi. Vorbesc o limbă asemănătoare cu germana, dar cântată. Fiecare conversaţie este o plăcere muzicală. Nimeni nu-şi poate imagina vreo infracţiune de orice fel. Casele şi maşinile stau descuiate zi şi noapte, iar schiurile înfipte în faţa porţii.

Farmecul Kirunei e dat, însă, de lumina de aici. Parcă tot timpul e duminică dimineaţa. Soarele se mai ascunde în spatele norilor, filtrând o lumină ireală ce lasă visele să zburde în miezul zilei. O privire pe fereastră şi ochii rămân blocaţi asupra albului ce înveleşte totul şi reflectă jocurile de culori pe care soarele le face cu norii. Totul se mişcă încet, cu atenţie, ca într-un magazin de cristaluri. Aburul şi fumul de la industriile din zonă se târăsc spre cer, care parca nu vrea să primească norii artificiali, lasându-i sa plutească la doar câteva sute de metri de pământ. Iar noaptea, atunci când ai noroc de cer senin, cerul se îmbracă în culorile aurorei. Nu e uşor să vezi auroa nici măcar aici. Trebuie să ieşi din mijlocul luminilor oraşului şi să îngheţi un pic în aşteptarea ei. Dar cu siguranţă vine. Strălucitoare sau difuză, de cele mai multe ori verde, aurora vine în fiecare seară, alergând pe cer ca o hoardă de valkirii, amestecându-se cu întunericul ca laptele în cafeaua de dimineaţă. Fundalul alb este cel care scoate în evidenţă un spectacol pe care în alte părţi îl ratezi din pricina decorului prea bogat. La -20 de grade, e imposibil să rămâi rece.

spre Kiruna

Long time no see, my faithful reader! Nu ştiu de ce dar nevoia de exprimare bloggeristică mi-a scăzut drastic în ultima vreme. Totuşi, la insistenţele fanilor, sunt nevoit să fac un rezumat al călătoriei spre tărâmul gheţii.

Vinerea trecută, cu noaptea în cap, am părăsit Wuerzburgul cu destinaţia Kiruna. Fără GPS, doar cu o hartă prost tipărită şi un simulacru de indicaţii, primul checkpoint: Frankfurt Hahn (un aeroport pentru companii aeriene ieftine, stiuat la mai bine de 100 km de Frankfurt - încă încerc să găsesc motivul pentru care se numeşte aşa). Maşina: un Ford de 9 locuri. Şofer: mouah. Durata până la prima abatere de pe traseu/pseudorătăcire: 1,2 ore. Durata totală până la destinaţie: 2,5 ore. Lăsând cifrele, experienţa chiar a fost interesantă. Cu furgoneta la 120 – 130 km/h, la 5a.m. într-un trafic asemănător cu Bucureştiul pe la 6 – 7 seara în zi de lucru. În plus, şoselele Bavariei, cu viaducte, tunele şi oraşe prăbuşite în văi la dreapta şi la stânga.

Aeroportul: experienţa neplăcută a companiilor low-cost. Ieftin beletul, dar îşi scot o mulţime de bani profitând de condiţiile de călătorie concepute special în acest sens. Astfel, ne-am văzut obligaţi să plătim surplus de bagaje 5 oameni vreo 300 de euro.

Stockholm: 2.5 ore în gară, 20 de minute alergând prin oraş şi alte 20 alergând după un tren care a ţinut morţiş să-şi schimbe linia de plecare în colţul celălalt al labirintului numit Gara Centrală din Stockholm.

Trenul: o adevărată plăcere. 17 ore prin mijlocul zăpezilor, 13 dintre ele noaptea. 6 laptopuri au încins prizele din cuşeta noastră la un Starcraft. Somnic recuperator după o săptămână de coşmar. Trezire cu o cafea în vagonul restaurant, în mijlocul brazilor înmuiaţi în zăpadă. Cafea fierbinte în căldura trenului gonind printre imagini de vis alb. Nu poţi să nu te simţi bine. Nu poţi să nu zâmbeşti.

Am ajuns în Kiruna pe la 11. Ne-am instalat în căsuţa noastră care de afară ne-a produs o micuţă spaimă, dar care ne-a produs o surpriză plăcută îmbinând confortul cu un preţ mai mult decât rezonabil.

la vin

Tocmai am aflat rezultatele restanţei de Java. Amândoi învăţăceii mei au luat. Dacă pun la socoteală şi examenul de Internet Technologies unde am repurtat un succes asemănător, sunt mândru. Cam aşa se încheie primul semestru de SpaceMaster. Nu ştiu încă ce-am făcut cu restanţa de Spacecraft System Design dar acum nu prea contează. În mai puţin de 30 de ore îmi încep călătoria spre tărâmurile lapornăreilor. Ideea de vacanţă s-a tradus doar în a termina vinişorul de acasă. Mama, tata, bună treabă. Mâine mă ocup de ordine. Omul Negru vine să verifice dacă am făcut o treabă bună au ba.

Mă pregătesc să părăsesc Wuerzburgul şi mă încearcă un pic melancolia. Adevărul e că melancolia asta o am de când am sosit aici ştiind că in 5 luni voi pleca. Fiecare urcuş de Galgenberg a încercat să mi se întipărească în minte. Şi e uşor să se întâmple asta cu oraşul undeva la picioare, cu nori, ploaie, ceaţă, soare sau cer sângeriu. Cu o pajişte verde în mijlocul iernii şi copii ridicând zmee la fiecare adiere de vânt. Nu realizez exact cât timp a trecut exact de la vacanţa de Crăciun. A fost ciudat să constat că pe zi ce trece am mai multe lucruri de făcut, mai puţin timp de somn, şi din ce în ce mai puţin contact cu restul lumii. Acum s-a terminat şi sunt un pic debusolat. Nu mă mai trezesc la 5. Nu mai plec la 8:30 spre biblioteca. Seara urc dealul dinspre centru în loc să-l cobor dinspre facultate. Nu mai am nimic pe pereţii camerei. Am expediat-o pe Kiruna. L-am expediat pe Poldie. Mi-a mai rămas newyorkeza. O iau în braţe şi merg mai departe. Sweden, here I come!

tehnologie

"Helical antennas are best suited for animal tracking and space communication."

nu s-a terminat, dar...

După mai bine de trei luni de lucru, puiul nostru de satelit, micuţul CanSat MacJyz a ieşit în lume. Cu capul sus. Am trei săptămâni cu o medie de 12 ore pe zi de calculator şi maxim 5 ore de somn. Am picat un examen, am luat unul, aştept rezultatele la două. După două zile în care moralul mi-a fost la nivelul genunchiului de furnică şi o noapte nedormită, am prezentat CanSatul. Pentru cei mai ingineri, pregătesc un post mai detaliat. Până atunci, rezultatul ultimei săptămâni, MacJyz – The WebPage cu date live, de la prezentare. Back on track...


P.S. Nu poti sa nu recunosti mana lui Marius... Thanks Bro!

Yoyo

Camille Saint Saens - Carnavalul Animalelor...

20's Blue New York

George Gershwin isi imprumuta "Rapsodia..." baietilor de la Disney, iar New Yorkul postdepresiv capata culoare.