la vin

Tocmai am aflat rezultatele restanţei de Java. Amândoi învăţăceii mei au luat. Dacă pun la socoteală şi examenul de Internet Technologies unde am repurtat un succes asemănător, sunt mândru. Cam aşa se încheie primul semestru de SpaceMaster. Nu ştiu încă ce-am făcut cu restanţa de Spacecraft System Design dar acum nu prea contează. În mai puţin de 30 de ore îmi încep călătoria spre tărâmurile lapornăreilor. Ideea de vacanţă s-a tradus doar în a termina vinişorul de acasă. Mama, tata, bună treabă. Mâine mă ocup de ordine. Omul Negru vine să verifice dacă am făcut o treabă bună au ba.

Mă pregătesc să părăsesc Wuerzburgul şi mă încearcă un pic melancolia. Adevărul e că melancolia asta o am de când am sosit aici ştiind că in 5 luni voi pleca. Fiecare urcuş de Galgenberg a încercat să mi se întipărească în minte. Şi e uşor să se întâmple asta cu oraşul undeva la picioare, cu nori, ploaie, ceaţă, soare sau cer sângeriu. Cu o pajişte verde în mijlocul iernii şi copii ridicând zmee la fiecare adiere de vânt. Nu realizez exact cât timp a trecut exact de la vacanţa de Crăciun. A fost ciudat să constat că pe zi ce trece am mai multe lucruri de făcut, mai puţin timp de somn, şi din ce în ce mai puţin contact cu restul lumii. Acum s-a terminat şi sunt un pic debusolat. Nu mă mai trezesc la 5. Nu mai plec la 8:30 spre biblioteca. Seara urc dealul dinspre centru în loc să-l cobor dinspre facultate. Nu mai am nimic pe pereţii camerei. Am expediat-o pe Kiruna. L-am expediat pe Poldie. Mi-a mai rămas newyorkeza. O iau în braţe şi merg mai departe. Sweden, here I come!