kiruna

... sau Paradisul Alb, sau Oraşul de Nicăieri, sau Oraşul Celor O Mie De Culori De Cer. O medie de temperatură de -20 de grade, cu zăpada acoperind totul în jur şi un soare leneş ce nu vrea să părăsească linia orizontului sudic fac din Kiruna un loc exotic. La 17000 de locuitori, aproape toate instituţiile private şi publice sunt articulate hotărât: există barul din Kiruna, pubul din Kiruna, cafeneaua din Kiruna, biblioteca, banca, clubul, ş.a.m.d.

„Hambarul” nostru se află la vreo 15 minute de centrul oraşului. Încă 20 de minute de acolo, şi te afli deja în inima câmpului. Sau a pădurii. Sau a lacului îngheţat. Stau la etajul unu al caminului din Skyttegatan 20B, cu un neamţ, un francez, o franţuzoaică şi un chinez. Pe undeva pe la capăt de coridor se pare că mai există un srilankez, tot spacemaster.

Învăţăm în Space Campus, aflat undeva la 8 kilometri de oraş, lângă Institutul Suedez de Cercetări Spaţiale, în mijlocul pădurii. Odată cu sosirea noastră, s-a triplat numărul de studenţi din campus, aşa că ne simţim privilegiaţi şi oarecum stăpâni ai locului, toate facilităţile campusului şi institutului fiind la dispoziţia noastră şi a profesorilor/angajaţilor. Peste tot prin campus vezi machete de sateliţi sau de rachete şi tot felul de obiecte de artă modernă cu substrat ingineresc.

În săptămâna petrecută aici am observat că Suedia e o ţară costisitoare, dar care nu dezamăgeşte. Plăteşti mai mult, dar nu degeaba. Oamenii pot fi reci, dar sunt extrem de calmi. Vorbesc o limbă asemănătoare cu germana, dar cântată. Fiecare conversaţie este o plăcere muzicală. Nimeni nu-şi poate imagina vreo infracţiune de orice fel. Casele şi maşinile stau descuiate zi şi noapte, iar schiurile înfipte în faţa porţii.

Farmecul Kirunei e dat, însă, de lumina de aici. Parcă tot timpul e duminică dimineaţa. Soarele se mai ascunde în spatele norilor, filtrând o lumină ireală ce lasă visele să zburde în miezul zilei. O privire pe fereastră şi ochii rămân blocaţi asupra albului ce înveleşte totul şi reflectă jocurile de culori pe care soarele le face cu norii. Totul se mişcă încet, cu atenţie, ca într-un magazin de cristaluri. Aburul şi fumul de la industriile din zonă se târăsc spre cer, care parca nu vrea să primească norii artificiali, lasându-i sa plutească la doar câteva sute de metri de pământ. Iar noaptea, atunci când ai noroc de cer senin, cerul se îmbracă în culorile aurorei. Nu e uşor să vezi auroa nici măcar aici. Trebuie să ieşi din mijlocul luminilor oraşului şi să îngheţi un pic în aşteptarea ei. Dar cu siguranţă vine. Strălucitoare sau difuză, de cele mai multe ori verde, aurora vine în fiecare seară, alergând pe cer ca o hoardă de valkirii, amestecându-se cu întunericul ca laptele în cafeaua de dimineaţă. Fundalul alb este cel care scoate în evidenţă un spectacol pe care în alte părţi îl ratezi din pricina decorului prea bogat. La -20 de grade, e imposibil să rămâi rece.