cuitlacoche

Sonoritatea aztecă a acestui cuvânt nu înşală aparenţele. Adus de mexicani, produsul denumit în acest fel atacă tradiţionalismul european în materie de agricultură şi alimentaţie. Nu este nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce, în limbaj popular, românul care a ajuns într-un lan de porumb (fie şi aflat pe marginea şoselei) recunoaşte sub denumirea de „tăciunele porumbului”. Un pic prelucrat, cuitlacoche se prezintă sub forma unei substanţe păstoase, de culoare neagră şi intruziuni de origine zea-mayisiană. Un gust original se ascunde în spatele unei texturi ce îmbină solidul cu lichidul într-un noroi (ţinând cont şi de culoare, termenul nu este exagerat) din care nu lipseşte amintirea sporilor ciupercii de bază. Gustul uşor sărat şi picant, se descoperă treptat, sfârşind într-o subtilă aromă de ciuperci. Aprecierea mea asupra acestui fel de mâncare se rezumă la a spune că (deocamdată) nu mi s-a făcut rău. Totuşi, există sute de reţete de a prepara cuitlacoche. Chiar dacă varianta pe care am încercat-o nu m-a încântat, aş vrea să mai încerc câteva, înainte de a-mi da verdictul final.