zbor

Asta fac acum. În acorduri de Vivaldi mă legăn deasupra Bucegilor. Albastru fără nori. Şi zăpadă orbitoare. O câmpie de aburi se sfârşeşte într-un roz pal ce trece prin alb şi se uneşte cu albastrul de deasupra. Trebuie să văd ce e cu albul ăla acolo...

Aşa mi se încheie vacanţa de Crăciun. 2 săptămâni cât pentru patru luni, două săptămâni cât patru luni. Am deschis pacheţelul în care am lăsat totul când am plecat. Nimic nu s-a schimbat. Ai mei părinţi şi-a mea mamaie m-au preluat sub aripioara de cloşcă, m-au primenit, m-au hrănit (un plus de 3 kg în două săptămâni, nu-i de ici de colo.. şi ciolanul.. ciolanul afumat cu fasole...), mi-au ascultat şi ultima dorinţă. Cum să nu-i iubeşti?

Corrina mea... M-am speriat un pic că n-ar mai fi la fel. Dar nu... Aceeaşi mână în mâna mea. Aceeaşi minte brici să-mi tempereze fuzzy-ul cenuşiu. Acelaşi motoraş cu tors pisicos. Croquis de amor: Violet de uz extern, ştanţare newyorkeză.

Un revelion de pomină, patru zile de ghinion genial şi un Sfânt Ion prematur cu final muzical. Cu vinişor de Fundulea şi cârnăciori din mâna mea. Cu cărniţă afumată a la Ion şi Stracraft pe rupte. Cu pulovăr roşu de la Bui şi acel pomello, fruct de interval, de la mama tuturor (a Corinei, a mea, a Mutzului a Bufficei şi-a Foxaney). Cu pâine de casă a la doamna Borşan şi mers prin viscol în miez de noapte cu gagici de soi şi scop de bere. Cu plachetuţa americană şi Marius plimbăreţ. Cu unchiu Nelu la vioară, muzicuţă şi chitară. Cu improvizaţie Pandelesciană pe ritmuri de „Cât te-am iubit Paraschivo”. Cu sărut de Corrina şi zâmbet de Corrina şi dragoste de Corrina.

Las astea în spate. Sunt un pic trist şi melancolic. Nu îmi dau seama de ce doar un pic... Poate pentru că toate astea s-au înfipt bine în mine. Ca dinţii de lup. Ca acele de brad. S-au înfipt în mine şi zboară cu mine.