luni, iunie 25, 2007

drumul spre casă

Planul meu de călătorie cuprindea nu mai puţin de 12 trenuri în 4 zile, cu opriri mai lungi în Stockholm, Copenhaga, Wuerzburg, Munchen şi Salzburg. A început bine, cu o oprire şi în Lulea, unde am avut parte de o minipetrecere de „la revedere” neaşteptată.

Stockholm a fost o experienţă mai puţin plăcută. La ieşirea din gară am întâlnit primul grup de compatrioţi care m-au făcut să mă felicit că nu purtam niciunul din tricourile cu BEST Bucureşti. Cum urma să stau o noapte, am căutat un acoperiş deasupra capului. Acesta s-a dovedit a fi aproape imposibil, un concert Justin Timberlake adunând toată puştimea Suediei în capitală. Mi-am odihnit totuşi oasele pe o canapea în bucătăria unui hostel, totul cu numai 22 de euro. Oraşul în sine este drăguţ, deşi un pic cam modern, după cum aveam să constat comparând cu Copenhaga.

Copenhaga s-a dovedit o adevărată bijuterie. Drumul până la Micuţa Sirenă m-a purtat prin tot oraşul şi am avut ocazia să văd că danezii sunt şi recunoscători. Churchill şi Roosvelt au statui în centrul oraşului, la loc de cinste, Winston patronând şi un părculeţ aflat între Palatul Regal şi Depozitul de Artilerie. Două surprize plăcute în Copenhaga: un cartier îmbrăcat în trandafiri, plini de flori în iunie, şi ferestrele în formă de inimă ce împodobeau toate gheretele gărzilor militare.

Am sărit din tren în Hamburg pentru a-l admira vreo jumătate de oră pe Caspar David Friedrich. Mi-am continuat călătoria spre Wuerzburg. Acolo mi-am amintit de Long Island Ice Tea şi de preţurile germane la alcool alături de o bună prietenă. Am zburat la ore matinale parţial tulburi, pentru a-mi continua drumul spre Munchen şi pinacotecile de acolo. Am văzut primul Dali în Pinakothek der Moderne şi am înţeles de ce el e Suprarealistul. Dintre cele trei pinacoteci, am lăsat de o parte Alte Pinakothek şi l-am regăsit pe Van Gogh cu unul din ultimele peisaje cu lanuri de grâu în galeria nouă. După mai bine de patru ore prin muzee, m-am prăbuşit frânt în solitarul meu compartiment cu gândul că după numai două ore urma să-mi încep perindarea prin Salzburg.

Cineva a decis că am nevoie de odihna, astfel încât Cineva a pus nişte pomi pe şine, lăsându-mă în aşteptare pentru mai bine de patru ore. Acasa la Mozart am fost întâmpinat de burniţă, întuneric şi de temerea că-mi va fi destul de dificil să ajung acasă, mai ales că trenul spre Bucureşti pleca pe la 2:20 din Salzburg. După ce am dat semnale de viaţă prin internet, m-am repezit cu mic şi mare (rucsacuri) să văd oraşul. Paşii m-au călăuzit spre cea mai frumoasă surpriză din călătoria asta. Neştiind încotro mă îndrept, am ajuns la o biserică periferică ce nu numai că avea uşile deschise, dar şi un concert de muzică clasică live. Baltimore Large Youth Orchestra cânta în oraşul lui Mozart. O oră cu muzică de vis.

Am traversat graniţa cu România. Şi totul e la fel. Mi-aş fi dorit poate un tren un pic mai curat, dar, cum nu am platit nimic deşi Interrailul nu e valabil în ţara de baştină, nu pot să mă plâng. Nu mă încearcă nici o dezamăgire, nici o frustare, nici un gust amar, dar cred că e doar o chestiune de timp.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Excelent. Am regasit in cuvintele tale aceleasi orase prin care am trecut si eu acum ceva timp.

Titus Techera spunea...

Excelent. Am regasit in cuvintele tale aceleasi mediocritati vehiculate de oricati alti oameni de bine; oameni de bine!

E o poveste ECLA: in iarna am invatat despre un art historian destul de revolutionar, circa 1870, homosexual de oxford, estetician esteticist, Walter Pater il cheama, care a construit interpretare, subiectivitate, supravegherea critica a propriei subiectivitati pentru a tine bine in mana critica de arta (tipul i-a descoperit pe, sa zicem, Boticelli pentru lumea moderna, scos astfel din obscuritatea de cateva secole care i-a urmat moartea, el a decis ca Mona Lisa e frumoasa intr-un sens sau altul, in fine, mult din sensibilitatea astazi luata drept banala a inceput intr-un fel sau altul cu el). Ce conteaza este ca ne-a fost prezentat tipul ca opus unui trend din vremea lui, anume critica de arta ce tip enciclopedie, in care o analiza formala relativ mediocra presupune si propune sa inchisteze frumosul pentru eternitate intr-o poza, cum sa spun, poza - neinspirata! Si apoi am fost pusi noi insine sa scriem cate ceva, o mica prezentare pentru o mica opera din marea cetate a Florentei - nimeni nu a spus un lucru inteligent, am regurgitat toti aceleasi tampenii spuse de toti tampitii educati asemenea noua, ne recunoastem unii pe altii pe strada si unora ni se face rau, ne-a ajuns si nu mai avem de gand sa inghitim. Cer cenzura! Schimba, rescrie, fa-l sa para uman. Implor!

plug spunea...

bine ai revenit Kravien! :) Discutiile umane despre cum m-a impresionat ceea ce am vazut o sa le puram la mai multe beri.

Titus Techera spunea...

Bun.

Dupa o prima intalnire ma declar satisfacut, orice importanta nu are asta, iar pentru notele patetice de mai sus, am sa imi cer scuze in forma unei provocari - Clarice, eroina principala in periplul nostru de pe meleagurile germane se pregateste sa pregateasca o istorisire a faptelor noastre, sub principiul discutiilor care ne-au apropiat sau, daca nu asta, din saracie, macar in credinta ca marea noastra aventura inca nu s-a incheiat. Provocand public ca amica noastra comuna va scrie acest lucru, te pot provoca sa iei seama la maretia sumbra a umorului ei caustic si la puterea de credinta pe care cu siguranta o va demonstra, pentru a ne orbi tuturor privirile. Astfel siglata, opera Claricei va mantui fricile mele despre cum am ajuns sa vorbim!

Titus Techera spunea...

I had a flashback today, checked up on the facts, here they are:

I think so, Brain, but then it'd be Snow White and the Seven Samurai...

Ah, remembrance...

Clara spunea...

mai folosesti vreodata blogul asta?

Anonim spunea...

REAL MONEY! ONE CLICK AWAY! IT WORTH TRYING!! BE YOUR OWN BOSS! REAL, HONEST BUSINESS!

http://bux.to/?r=cdold

Anonim spunea...

Salut,

Am vazut ceva mai devreme blogul tau si pot spune ca mi-a placut, as dori sa facem un schimb de linkuri daca se poate.

Am mai multe siteuri sport related ( www.tipseri.com ), un blog despre sport ( www.tipseri.com/fotbal ) dar si un site de muzica ( www.muzica-download.com - site perfect legal, nu contine muzica pentru descarcare ) sau referate ( www.referate-online.info ) si mi-ai fi de mare ajutor daca ai fi de acord cu acest link exchange.

Daca se poate, daca ai timp si daca esti de acord bineinteles te rog sa ma contactezi la Y!Messenger ID: tipseri_com sau printr-un simplu mail la alex@tipseri.com

Multumesc mult si imi cer scuze pentru deranj.

O seara cat se poate de placuta,

Alex

PS. Am postat aici pentru ca nu am vazut nici o forma de contact pe blog, te rog sa stergi mesajul dupa ce il citesti ca sa nu se interpreteze ca spam.

Anonim spunea...

Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!