Înca de la post-ul meu cu excusia în Rothenburg am făcut cunoştinţă cu părerile lui Titus despre muzee. Între timp am primit varianta extinsă a opiniilor lui despre ceea ce înseamnă muzeul în zilele noastre. Şi sunt de acord. Muzeul este un fel de „peştera lui Ali-Baba” ce îngrămădeşte artă şi istorie cu nemiluita afişate aseptic dupa criterii lipsite de orice urma de subiectivitate.
În ultimii câţiva ani m-am plimbat un pic prin Europa şi nu cred ca a fost oraş in care să ajung şi să nu vizitez cel puţin un muzeu. Am avut ocazia să văd muzee mari, mici şi foarte mici. Am alergat cu sufletul la gură prin British Museum, m-am târât prin Reijksmuseum şi m-am înghesuit la Van Gogh Museum în Amsterdam. Am mers in Muzeul de Artă Modernă din Antwerp şi la MUMOK-ul vienez. Am văzut Musea Capitolina în Roma şi Pergamon-ul din Berlin. Lista poate continua pe încă jumătate de pagină, dar cam degeaba. E destul de greu să treci printr-un muzeu fără să rămai cu nimic din acea experienţă. Viteza cu care le-am bifat, însă, transformă muzeele în experienţe de aceeaşi profunzime intelectuală ca un episod din Bugs Bunny în care fondul muzical este asigurat de Rossini.
Am vizitat însă şi muzee şi expoziţii în care curatorii au demonstrat ca nu sunt simpli funcţionari. Muzeul Terorii din Budapesta este unul dintre ele. Într-un mediu în care interacţiunea cu exponatele este ideea centrala am „zgâriat” suprafaţa a ceea ce a fost „Securitatea” ungară. A fost suficient să mă facă să tremur. În MUMOK am avut ocazia să văd o expoziţie în care curatorul (al carui nume ignoranţa nu mă lasă să mi-l amintesc) a ales exponatele după criterii pur subiective. Niciodata arta modernă nu a avut un impact mai mare asupra mea.
(va urma)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu