Totul a inceput duminica, 3 septembrie 2006. A fost una dintre cele mai pline zile din viata mea. A doua zi dimineata aveam impresia ca a trecut cel putin o saptamana de cand sunt in Wuerzburg.

La ora 4:45 ma trezeam in patutul meu de fundulea, la 8 si un pic decolam dupa ce am platit 42 de euro pt 7kg in plus la bagaje, la 9:30 aterizam pe ora germaniei in "vestitul" Frankfurt Hahn, aeroportul ce nu are absolut nici o legatura cu Frankfurt am Main. Aici am facut o mica greseala si am uitat sa scot bani de pe card, asa ca am plecat spre statia de autobuz, la 200m mai la vale decat aeroportul, cu 2.5 euro in buzunar. Biletul era 10.5 si avand perspectiva unei asteptari de o ora 1/2 plus urcat dealul cu bagajele spre bancomat si coboratul lui din nou cu banii, am apelat la calitatile mele diplomatice si am reusit sa-l conving pe sofer sa platesc la destinatie, adica la Mainz.

Drumul a fost extraordinar si Bavaria (cel putin nordul ei, aka Franconia) este extraordinara. Mi-am pus castile in urechi si drumul s-a transformat intr-o plutire printre dealuri si vai pline de verdeata, sub un cer usor plumburiu. A fost aproape un vis. Am stat ca un copil mic si m-am uitat pe fereastra tot drumul de o ora.





Din Mainz am luat ICE-ul si am aflat in acest fel ca Frankfurt nu este la nord de Wuerzburg, ci la vest. Calatoria cu ICE-ul a fost si ea foarte tare. De data asta trenul m-a dezamagit (mirosuri neplacute, mers incet) si mi s-a parut cam obosit, plus ca n-a fost in stare sa recupereze 10 minute intarziere in 200 de km. Dar pasagerii au fost de poveste. Cand am intrat in compartiment am gasit o nemtoaica la 26-28 de ani, hippy, cu sosete de lana tricotate in casa, un ilicutz la fel si o fetita blonda care dormea pe ea ca o maimutica. Era o imagine de poveste pur si simplu. Apoi a mai venit un cuplu in their 50's. La nici un minut dupa ce a plecat trenul, isi scot o sticluta de sampanie si doua pahare asortate, deschid sticla si beau cu cea mai mare nonsalanta. Apoi doamna deschide o sushi away-box cu vreo 8 rolluri, ca sa mearga sampania. Am ramas cu gura cascata.

In Wuerzburg a reinceput cosmarul, caci dupa ce am carat bagajele in statia de autobuz mi-am dat seama ca nu am unul decat in minim o ora. Asa ca a trebuit sa-mi car bagajele in statia de taxiuri. Am uract intr-un mercedes ca un vapor si am purces spre locul de intalnire cu tutoreasa mea. Cat pe ce sa ratez intalnirea, taximetristul vede o tipa pe strada si presupune ca e tipa cu care trebuia sa ma intalnesc si are dreptate. Dupa ce ii platesc 10 euro pentru o cursa de 8.80, ne ia pe mine si pe tutoreasa si ne duce la poarta hostelului ca din partea casei.

Tutoreasa mea e o rusoaica scunda, complet atipic rusoaica. Mica, slaba, bruneta. Mi-a aratat camera, mi-a explicat ce mai e de facut. Cand am intrat in camera in locul ala infernal de linistit m-a apucat groaza si am rugat-o sa ma duca undeva sa mananc, sa ies mai repede de acolo. Toate restaurantele si biergarten-urile din preajma campusului erau inchise, asa ca m-a dus in centru, la 30 min de mers pe jos de campus. Am mancat ceva, mi-a mai povestit cum e cu viata pe aici si ne-am intors in campus.

M-am intors apoi in camera, dar groaza inca nu disparuse, asa ca m-am pus sa caut un japonez care scrisese pe grup si ar fi trebuit sa locuiasca in acelasi camin cu mine. Am luat fiecare usa si intr-un final, datorita organizarii nemtesti l-am gasit. L-am luat val vartej la o bere in centru. Alte 30 min pe jos, dar cel putin cu o persoana cu care puteam vorbi. Spre surprinderea mea vorbeste f bine engleza. Si mai stie si o boaba de germana, plus ca are un gadget dictionar german-japonez electronic. A fost o plimbare foarte faina ce s-a finalizat in prima parte cu o bere neagra würzburgheza si apoi cu un somn fara oase. Cam asta a fost prima mea zi in orasul piperat.